Romanii sunt destepti

Si talentati! Si era si cazul sa inceapa asa o campanie, era si cazul ne recapatam stima de sine. Sigur ca asta nu se intampla doar rostind formula magica "romanii sunt destepti" dar nici acceptand fara cracnire parerile (proaste) ale altora. Imi displace profund cand noi insine de punem etichete degradante, crezand ca asa vom parea mai interesanti, si cand spun asta ma gandesc la alde liviu mihaiu care, sub umbrela "rebeliunii" (spune el), lanseaza pareri mizerabile despre toti romanii (cand de fapt vorbeste despre el).
Am calatorit destul incat sa observ ca nu suntem noi, romanii, chiar atat patati cum ne credem. Suntem prost condusi, asta e adevarat, dar cred ca este o perioada propice maimutoilor la putere (uite la francezi, uite la italieni!) Si de ce nu isi amintesc "civilizatii" care ne critica acum cum am fost vanduti rusilor si am fost cobaii nefericitelor experimente comuniste care ne-au impins zeci de ani inapoi. Inainte sa intelegem noi ca ar trebui sa fim despagubiti pentru mizeria in care am fost aruncati, ne improasca ei cu noroi obligandu-ne sa ne aparam- buna strategie! Daca ar exista spirite care sa ne educe invatandu-ne ADEVARATA istorie, nu ne-am mai comporta ca un neam de milogi! Sigur casituatia asa este convenabila pentru toata lumea - necunoscandu-ne drepturile si istoria suntem mai usor de prostit si de condus.
Genetic suntem bine dotati (sau oricum nu mai rau decat ceilalti) si tot ce facem este in spiritul instinctului de conservare (pentru ca pe acesta ni l-a (ras)dezvoltat istoria ) asa ca hai sa ne relaxam si sa ne simtim bine in pielea noastra de romani si in tara asta asa pradata si jupuita de cei care ne spun "prosti"!
Si am si o solutie :pentru inceput sa ne aparam de ponegriri, sa nu le mai acceptam nici macar de la prieteni dara-mi-te de la straini! Sa nu mai cantam in struna nimanui care spune ceva rau despre poporul asta, caci daca noi nu ne intelegem, atunci cine sa ne inteleaga?!

seria de pictura erotica

Seria de pictura mare care m-a entuziasmat atat (pana sa fiu intrerupta de seria de pictura mica- care m-a bucurat- si pe care inca o continui pana plec la Bucuresti) este in asteptare. Nu stiu cand voi lucra din nou la ea, sper sa nu treaca prea mult timp... cu toate ca perioada asta de iarna, de sarbatori, de incheiere de an, etc, foarte rar ma ajuta sa ma concentrez pe treaba mea. Pana acum seria arata asa:

Continuare

De fapt, trebuie sa recunosc ca provocarea de care vorbeam ieri a fost de bun augur: am sapte picturi (mici,e drept) care se indreapta spre pretiozitate absoluta!
Cred ca pana sa plec la Bucuresti ma voi distra cu exercitiul asta. Nu ma pot abtine, trebuie sa vad cum se dezvolta seria asta!

Intre timp

Intre timp lucrez. Adica merg in fiecare zi la atelier si pentru ca ziua este scurta nici nu am timp sa ies la pranz sa mananc. Productia mea de picturi ar trebui sa fie nemasurata! Insa apar sistematic mici bariere - de exemplu acum am fost deturnata de faptul ca panza intinsa pe un sasiu reciclat a iesit valurita si asta pentru ca am facut exces de zel si am udat panza preparata. Proasta manevra! Apoi am mai avut surpriza sa mi se anunte vizita unei tipe care vrea sa-si ia niste picturi ...ma rog, ii sunt datoare pentru ca nu am fost atenta de la inceput ce-i promit. Din aceasta cauza mi-am redirectionat atentia pe picturile mici (doar n-o sa-i dau femeii panze mari)
Asa ca am pictat din nou chestii mici dar foarte savuroase!

11.11.2011

E ziua mea.
E imbucurator ca fiecare locuitor al planetei este detinatorul unei zile personale. 7 miliarde de proprietari de zi. Ca de obicei, ma deprima ca nu stiu sa o folosesc la adevarata ei valoare. De altfel, nici viata pe care o am nu prea stiu sa o folosesc. Sa ma distrez! Singura distractie care-mi trece prin cap este sa merg la atelier- am acolo niste treburi incepute. Va trebui sa le aman pentru ca azi am hotarat sa ies din vizuina si sa le convoc pe prietenele mele la sarbatorirea unei zile unice in viata mea (cu toate ca ma pot ambitiona sa prind si 11.11.2111)
Am sa pun poze. Nu e atat de important...decat doar din perspectiva de a pierde o zi de lucru...si d-zeu mi-e martor ca nu sunt o workoholica, ma comport ca si cum as fi.
Panza intinsa ieri e un fiasco total, s-a valurit si asta ma deprima, credeam ca voi rezolva criza panzelor prin reciclarea unor picturi mai vechi( scot panza pictata si intind panza noua, preparata- 41 lei/m) socoteala mea nu s-a potrivit cu realitatea cruda, am pierdut un metru si mai am noua, pentru ca esecul nu a intrat deloc in calculele mele. 400 de lei noi(4 mili de lei vechi)! Materialele astea de pictura sunt din ce in ce mai scumpe!

Intre doua lucrari

Putem considera "lucrare" chiar si textul asta, pentru ca am lasat deja sa treaca un timp (vreo doua zile)de la ultimul si respectiv de la hotararea mea de-a scrie constant. Sigur, am fost ocupata. Mi-am petrecut week-end-ul finisand picturile facute peste saptamana si fografiindu-le. Activitatile astea sunt mari consumatoare de energie pentru ca inseamna "detalii": am incercat sa uniformizez luciul vopselelor pe panza, de exemplu, ca sa nu am zone care lucesc pe tablou si respectiv in fotografie. Asta mananca ceva timp.
Am carat apoi panzele pe scari, doua etaje, ca sa le scot afara la lumina zilei. Nici asa nu sunt scutite de inegalitati de expunere, dar...orisicat. Panzele sunt mari ( cat mine! 160x80cm) asa ca sa le duci in jos si-n sus pe scari e si asta o trebusoara. Am mai chemat apoi o prietena ceramista sa le tina in timp ce eu le trageam in poza. Au fost vremuri in care idealul era sa ai un "tun" de aparat de fotografiat ( sau macar un prieten care sa detina asa ceva). Acum, pozele facute cu i phone-ul au iesit mai bune decat cu camera foto consacrata! Binenteles ca nu e nu stiu ce model de camera, dar prevad ca in viitorul apropiat voi renunta la ea.
Inca nu pot sa postez fotografii pentru ca nu mi-am instalat o aplicatie potrivita pentru asta pe telefon, iar eu, mai nou vreau sa fac totul de pe telefon. Ce ambitie o mai fi si asta? -va veti intreba- una foarte comoda, care incape in buzunarul meu. Numa' nu stie sa picteze, in rest stie de toate!

Pictura, pictura, pictura!!

Clar, nu ma pot abtine sa nu povestesc despre noua serie de picturi pe care am inceput-o! E un val de inspiratie care a s-a abatut asupra mea, un tzunami care ma trage fara drept de apel in apele adanci ale muncii in atelier. Suna prea poetic? Ma rog, ideea e ca-mi pare rau seara ca trebuie sa dorm si ma bucur dimineata ca ma trezesc ca sa merg la atelier. In doar cateva zile am pus bazele seriei facand trei picturi puternice care ma indeamna sa nu ma opresc. Toate perioadele de incertitudine, de tristete, de nesiguranta si lipsa de incredere au trecut, acum sunt din nou treaza, vie, renascuta! E o schimbare totala, de parca as fi fost o buna perioada de vreme o omida(si-am ros senzatii si crampeie de viata fara sens) iar acum incep sa-mi intind aripile si nu ma mai intereseaza decat sa zbor! E complicat de exprimat un preaplin fara sa devii exaltat sau patetic, dar altfel nu se poate intelege de ce-ar sta cineva in atelier zi- lumina doar ca sa picteze (fara comenzi, fara programari de expozitie, fara vreun motiv practic)
Pe cat de pierduta eram pana de curand, pe atat de incantata de viata mea sunt acum! Poate planetele s-au asezat favorabil, poate m-am incarcat in sfarsit cu destul material, poate urmez un ciclu pe care nu l-am analizat inca, cert e ca sunt din nou in atelier! URA!